Tulburări de Anxietate: Ce sunt, simptome și tratamente valabile

Tulburările de anxietate descriu cea mai frecventă formă de afectare cognitivă. De la anxietatea de separare, până la mutismul selectiv (care apare în principal de-a lungul copilăriei, între 4-18 ani), fobiile specifice, anxietatea socială și generalizată, prevalența ridicată, cronicitatea, dar și complicațiile care duc la scăderea calității vieții și compromiterea vieții sociale, tulburările care fac parte din acest spectru sunt considerate o cauză majoră de comorbiditate.

Conform datelor de natură epidemiologică, fobia este cea mai frecventă formă de anxietate, rata prevalenței fiind de 12,1%. Tulburarea de anxietate socială are o rată de prevalență de 7,4%, la nivel mondial.

Raportul sex ratio este de 2:1, femeile fiind mai frecvent diagnosticate cu tulburări de anxietate. Frica descrie o stare de alarmă neurofiziologică automatizată: răspunsul de luptă-sa-fugi apare ca urmare a evaluării cognitive a pericolului prezent sau iminent (real sau perceput).

Anxietatea este profund asociată cu starea de frică și se manifestă printr-un sistem complex de răspunsuri cognitive, afective, fiziologice și comportamentale la circumstanțe percepute ca fiind potențial amenințătoare. Tabloul simptomatologic este multilateral, fiind specific tipului de tulburare, iar alternativele de tratament descriu strategii specifice și individualizate, adecvate diagnosticului.

Ce sunt tulburările de anxietate ?

Tulburările de anxietate sunt patologii cauzate de interacțiunea sinergică a factorilor considerați a fi biopsihosociali. Specialiștii sunt de părere că există și o componentă genetică care susține predilecția și vulnerabilitatea unei persoane ca în urma unor evenimente stresante, care produc traume și emoții puternice, să dezvolte sindroame clinice caracteristice.

La nivel biochimic, se crede că mediatorii principali ai anxietății în sistemul nervos central sunt: norepinefrina, acidul gamma-aminotubiric (GABA), serotonina și dopamina. Sistemul nervos simpatic se consideră a fi cel care mediază majoritatea simptomelor asociate anxietății. 

Amigdala joacă un rol important în medierea stărilor de frică și anxietate. S-a descoperi faptul că pacienții cu tulburări de anxietate prezintă un răspuns exacerbat al amigdalei la factorii care sunt percepuți drept traumatizanți, stresanți și care induc frica. Structurile amigdalei și cele ale sistemului limbic sunt conectate anatomic la regiuni ale cortexului prefrontal.

Tipuri de anxietate

Criteriile cardinale de diagnostic ale tulburărilor de anxietate sunt relativ superficial definite și, în esență, recunoașterea clinică necesită evaluarea clinică a severității, duratei, persistenței, dar și a gradului de suferință și deficiență a bolnavului. Diagnosticul specific implică, în funcție de criteriile menționate, abordarea dimensională a afecțiunii, în conformitate cu protocoalele clare de tratament descrise în Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale.

Mai mult decât atât, în practica clinică sunt descrise sute de tipuri de tulburări de anxietate, raportate atât la manifestare, cât și la severitatea asupra individului. Câteva dintre cele mai comune sunt:

Anxietate generalizată

Simptomul cardinal al acestei afecțiuni o reprezintă îngrijorarea exacerbată și persistentă, greu de gestionat, privitoare la diferite domenii și aspecte ale vieții zilnice: performanța la școală, la locul de muncă, relațiile în familie și cu partenerul de viață. Persoana se simte neliniștită, lipsită de energie, de emoții, este ușor obosită, are dificultăți de concentrare. Iritabilitatea, tulburările de somn și senzația de tensiune musculară sunt alte simptome relevante care descriu afecțiunea. 

Tulburări de panică

Persoanele cu tulburări de panică se confruntă cu atacuri de panică neașteptate, recurente, însă și cu o stare persistentă de îngrijorare cu privire la eventualitatea unui atac de panică. Pe fondul acestei îngrijorări, individul cu tulburare de panică va încerca să evite activități, situații, precum și conjuncturi despre care știe că, în trecut, i-au provocat un atac de panică.

Atacurile de această natură reprezintă debutul brusc al unei frici intense sau al unui disconfort extrem, care va atinge apogeul de-a lungul a mai multe minute. Atacurile sunt însoțite de simptome fizice și cognitive: palpitații, transpirații, senzația de sufocare, mâncărime, xerostomie și frică acută. 

Fobiile

Persoanele cu fobii specifice resimt frică sau anxietate în momentul în care intră în contact cu un anumit factor declanșator (acesta poate fi un obiect, un animal, o situație sau orice altceva). Frica, anxietatea și evitarea sunt în mod obișnuit disproporționate prin comparație cu pericolul real reprezentat de obiectul sau situația specifică. Există diferite tipuri de fobii: frica de sânge, frica de animale și frica de circumstanțe. 

Anxietatea socială

Tulburarea de anxietate socială este una dintre cele mai frecvente forme de afectare cognitivă. În acest caz, persoana resimte frică sau anxietate intense, marcante, față de situațiile sociale în care ar putea deveni subiectul examinării. Individul se teme că va fi evaluat negativ, implicit că nu se va ridica așteptărilor. De asemenea, se teme că va fi respins, umilit, jenat. Astfel de situații provoacă întotdeauna frică și sunt evitate, respectiv abordate, cu sentimente specifice intense. 

Anxietatea de separare

O persoană cu tulburate de anxietate de separare manifestă anxietate și frică atipice vârstei sale, precum și un nivel supradimensionat de atașament față de anumite peroane. Există un sentiment omniprezent de frică persistentă și excesivă, în legătură cu posibilitatea vătămării, pierderii sau separării de o anumită figură de atașament (familie, parteneri de viață, prieteni).

Simptomele și manifestările includ frecvent coșmaruri privitoare la eventualitatea situației, semne fizice (care includ transpirații în preajma persoanei respective, respirație îngreunată). În mod uzual, acestea se dezvoltă în copilărie, dar pot fi exprimate și la vârstă adultă, persoanei fiindu-i teamă atât să rămână singură, cât și să își piardă figura de atașament. 

Tulburarea de stres post-traumatic

Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) este o afecțiune care se dezvoltă frecvent la indivizi care au experimentat evenimente șocante, înfricoșătoare, periculoase sau traumatizante, dar în conformitate cu realitatea resimțită. Cu alte cuvinte, nu reprezintă o supradimensionare a ceea ce este considerat „pericol”.

În mod obișnuit, veteranii de război, persoanele care au suferit sau au asistat la un atac fizic, abuz sexual, emoțional, accident, dezastru natural, cataclisme sau orice altă situație traumatizantă este expusă riscului de a dezvolta PTSD. Persoanele cu PTSD resimt o stare permanentă de frică și teamă, chiar și atunci când sunt în afara oricărui pericol. 

Cauze ale anxietății

Factorii etiologici ai anxietății, în special ai anumitor tipuri, nu sunt pe deplin cunoscuți. Spre exemplu, se crede că există și o componentă genetică majoră a anxietății, certificată prin studii familiale unde se observă o incidență mai crescută în rândul membrilor familiilor în care măcar o persoană suferă de anxietate. În cele din urmă, se crede că ar fi vorba despre o sinergie între factorii genetici și cei de mediu: expunerea la un factor declanșator poate provoca anxietate. 

Alte cauze care pot duce la anxietate includ:

• Expunerea frecventă la emoții puternice, situații stresante și greu de gestionat;
• Evenimentele traumatizante și stresante la care se expune o persoană;
• Consumul de substanțe ilicite, cafea, tutun și alcool;
• Preocupările privitoare la stabilitatea financiară, locul de muncă, relație;
• Nivelul scăzut de viață a fost asociat cu riscul mai mare de a dezvolta anxietate.

Simptome ale anxietății 

Anxietatea descrie un tablou simptomatologic complex, care necesită anamneză atentă, precum și abordarea multilaterală a pacientului:

• Simptome cognitive: teama generalizată, frica, gânduri înspăimântătoare, imagini mentale, amintiri recurente, percepția greșită a realității, detașarea, concentrarea deficitară, confuzia, incapacitatea de a resimți emoții sau de a reacționa în cadrul unor evenimente, deficitul de atenție, hipervigilența (în special la un factor amenințător), memorie deficitară, dificultățile de vorbire;
• Simptome fiziologice: palpitații, ritm cardiac crescut, dificultăți de respirație sau respirație rapidă, senzația de presiune în piept, durere, senzația de sufocare, amețeli, transpirații sau bufeuri, frisoane, greață, diaree, tremor, slăbiciune fizică, instabilitate în picioare, rigiditate, sincopă, xerostomie;
• Simptome comportamentale: evitarea situațiilor care ridică posibilitate amenințării, precum și a factorilor declanșatori (în cazul fobiilor specifice), nevoia de a fugi de anumite situații, nevoia de a căuta siguranță, liniște (frecvent, persoana care intră în contact factorul care va provoca frică și teamă tinde să stea nemișcată, să adopție o poziție defensivă și să limiteze fizic spațiul în care se află);
• Simptome afective: stare de nervozitate, încordare, retragere, nerăbdare, frustrare.

Metode de tratament pentru anxietate

Tulburările de anxietate dispun de alternative viabile și eficiente de tratament, care ar trebui să fie elaborate în conformitate cu particularitățile biologice ale persoanei diagnosticate.

Deși este vorba despre afectare cognitivă și comportamente specifice, la nivel biochimic și fiziologic au loc aceleași procese. Drept urmare, cel puțin în abordare farmacologică, terapia pentru tulburări de anxietate este aproximativ aceeași. În practica clinică, abordarea psihologică presupune atât un protocol terapeutic individualizat, cât și elaborarea unor strategii terapeutice eficiente. 

Antidepresive

Farmacoterapia presupune utilizarea de medicamente, cum ar fi:

• Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): fluoxetină, sertralină, escitalopram sau citalopram, paroxetină;
• Inhibitori ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (IRSN): venlafaxină și duloxetină; 
• Benzodiazepinele: alprazolam, clonazepam, diazepam și lorazepam;
• Antidepresivele triciclice: amitriptilina, imipramină, nortriptilina;
• Tranchilizante: buspirona;
• Beta-blocantele: propranolol și atenolol.

Consiliere psihologică și terapie

Una dintre cele mai eficiente forme psihoterapie este terapia cognitiv-comportamentală. Este o formă structurată de terapie, etapizată, didactică și orientată spre obiective, concentrată atât pe individ, cât și pe circumstanțele anxietății. Își propune să ajute persoana bolnavă să identifice, înainte de toate, factorul declanșator, iar ulterior să își modifice tiparele prin care reacționează la respectivul factor. De asemenea, își propune să îl ajute să se elibereze de convingerile în ceea ce privește factorii care duc la declanșarea și menținerea simptomelor de anxietate. Specialiștii consideră că terapia cognitiv-comportamentală prezintă cele mai mari rate de succes.

Ea se concentrează pe dezvoltarea de abilități comportamentale eficiente, astfel încât pacientul să poată reacționa diferit la situațiile care provoacă anxietate. Strategia de terapie prin expunere treptată este utilizată pentru a-i determina pe indivizi să se confrunte cu situațiile și stimulii ce duc la anxietate – lucruri pe care, în mod obișnuit, le-ar evita. Această expunere atent dozată și controlată are drept rezultat reducerea semnificativă a simptomelor asociate, deoarece pacientul învață că teama resimțită este frecvent supradimensionată, ei putând face față de fapt situațiilor cu care se confruntă și care, de cele mai multe ori, nu implică amenințări reale. 

Metode de diagnosticare ale anxietății

În lipsa manifestărilor fizice, dacă nu există semne ale unei afecțiuni subiacente, medicul poate pune suspiciunea de afecțiune cognitivă, trimițându-vă la un psihiatru sau psiholog. Specializați pentru a diagnostica și trata afecțiunile mintale, ei dispun de instrumente și protocoale speciale pentru a identifica dacă există sau nu o astfel de boală.

Analizând simptomele, modul în care o afecțiune afectează viața pacientului, atitudinea și comportamentul din timpul consultației, vor fi obținute informații relevante privitoare la posibilul diagnostic. De asemenea, vor consulta și Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale, manual de referință în domeniu. 

Cine poate diagnostica tulburările de anxietate ?

Medicul psihiatru și psihologul sunt persoanele care dispun de expertiza necesară diagnosticării și identificării unei tulburări de anxietate. Psihologul reprezintă, de cele mai multe ori, persoana care intră prima dată în contact cu persoana care manifestă simptome. Ulterior, acesta poate să recomande solicitarea serviciilor unui psihiatru, însușit cu dreptul de a prescrie un tratament și de a pune un diagnostic specific.

Tulburările de anxietate se înscriu într-o gamă variată de afecțiuni care interesează cogniția și, de cele mai multe ori, implică o distorsionare a realității și a situațiilor considera a fi cu potențial amenințător. Cu toate acestea, netratate, există posibilitatea de a evolua și de a se croniciza, iar acest lucru poate duce la compromiterea calității vieții pacientului. Prin abordare terapeutică și solicitarea ajutorului de specialitate, prognosticul este, de cele mai multe ori, unul favorabil.