Alexa Daniela Munteanu

Depresia se descrie printr-un sentiment copleșitor de tristețe, care este însoțit de stări de apatie și uneori se poate ajunge chiar și la gânduri și tentative de suicid.

Trebuie să înțelegem faptul că depresia nu reprezintă doar un sentiment de tristețe profundă. Acest sentiment are rădăcini înfipte adânc în creierul nostru.

Depresia este o afecțiune psihică ce afectează funcționarea normală a creierului. Atunci când ne confruntăm cu ea ne este destul de dificil să ne concentrăm, să memorăm și să luăm decizii raționale. Bineînțeles că aceasta ne afectează și starea generală, aceste lucruri reflectându-se negativ în viața noastră de zi cu zi.

Cât durează depresia?

Oare mai durează mult chinul ăsta?”, “Se va termina vreodată?” – dacă și tu te confrunți cu depresia, este foarte probabil să-ți fi pus de foarte multe ori aceste tipuri de întrebări.

Atunci când te afli într-un stadiu mai avansat al depresiei, ai tendința de a crede că starea de suferința și tristețea continuă pe care o trăiești nu va mai trece niciodată.

Depresia ne face să credem că așa ne este sortit, iar acest lucru ne limitează, ne stopează evoluția și ne îngustează orizonturile, făcându-ne să ne pierdem orice speranță. Cel mai rău lucru în toată situația aceasta este faptul că, depresia ne fură timp prețios din viața atunci când ne ține pe loc.

La întrebarea “ Cât durează depresia?” nu există încă un răspuns clar.

Durata depresiei diferă de la caz la caz, de la persoană la persoană și în funcție de tipul de depresie. Durata acesteia este influențată de cât de repede luăm atitudine, ce fel de tratament abordăm și la ce fel de specialist mergem.

Cu cât iei atitudine mai repede, cu atât te vei vindeca mai repede! Așa că ce mai aștepți? Fă ce e mai bine pentru tine și începe călătoria spre vindecare!

Factori care influențează cât de mult durează depresia

Există anumiți factori, a căror influență pot afecta negativ durata de vindecare a depresiei. Iată care sunt aceștia:

  • Depresia s-a instalat deja de foarte mult timp. Depresia care se află într-un stadiu avansat reprezintă un adevărat factor de risc. Cu cât amâni mai mult momentul în care începe vindecarea, cu atât îți va fi mai greu să te recuperezi. Dacă suferi de depresie, ia chiar acum atitudine!
  • Menținerea depresiei este favorizată de diverși factori de sănătate. Alte afecțiuni existențe, precum psihoza, anxietatea, tulburările aferente anxietății, tulburările de personalitate, cresc riscul ca depresia să persiste pentru o perioadă mai lungă de timp.
  • Vârsta la care depresia își face apariția. Vârsta la care apar primele semne ce ne duc cu gândul la posibila apariție a unei depresii, este unul dintre factorii care influențează cel mai mult perioada de refacere. Atunci când depresia apare la o vârstă destul de fragedă, există un risc mai mare de a se agrava în timp, și bineînțeles, va fi mult mai greu de tratat.
  • Intensitatea cu care se manifestă simptomele. Și acesta este un indicator ce influențează considerabil cât de repede va putea fi depresia tratată.

Depresia dispare de la sine?

Nu, depresia nu dispare de la sine.

Dar îți poate fi mult mai ușor să o tratezi atunci când te confrunți cu un stadiu incipient al acesteia, atunci când simptomele sunt foarte rare și de o intensitate redusă. De altfel, și susținerea și încurajările din partea prietenilor și a familiei te pot ajuta în tratarea depresiei.

Atunci când aceste lucruri nu sunt însă suficiente, este nevoie să ceri ajutorul unui medic specialist. Acesta te va îndruma și te va consilia atât cât este nevoie pentru a te reîntoarce pe drumul cel bun.

Factori de risc pentru episoadele depresive recurente

Ajungi să te confrunți cu depresia recurentă atunci când nu ți-ai tratat corespunzător depresia când a trebuit. Dacă ai ajuns la depresie recurent înseamnă că te-ai confruntat cu cel puțin o perioadă de depresie, iar acum ai o recădere.

Iată care sunt factorii de risc pentru apariția episoadelor depresive recurente:

  • Ai urmat tratamentul mult prea puțin timp. Un tratament necorespunzător, și mai ales, ținut “după ureche”, nu își va face niciodată efectul ca la carte. Consultă întotdeauna un specialist!
  • Ai urmat un tratament neadecvat. Fie că ai luat ce ai crezut de cuviință, sau medicul nu a fost chiar cel mai bun, depresia ta nu a fost tratată corespunzător, iar asta se resimte. De altfel, este posibil să fii primit un diagnostic greșit.
  • Nu ai urmat cu strictețe tratamentul prescris de medic. Dacă s-a întâmplat să nu acorzi importanța cuvenită tratamentului medicamentos, depresia nu s-a vindecat așa cum trebuie, iar acum a recazut.

Tratamentul este cheia

Depresia necesită un tratament destul de complex, însă administrarea acestuia nu este una dificilă. Fie că optezi pentru varianta de tratament medicamentos, sau pentru cea de psihoterapie, sau chiar ambele în același timp, trebuie să respecți cu strictețe planul de tratament care îți este oferit de către specialiști. Cu cât vei respecta tratamentul, cu atât te vei vindeca mai rapid.

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *